Soluții de finanțare – POR 2014 – 2020
Acest program are ca obiectiv creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale sprijinind dezvoltarea mediului de afaceri, a infrastructurii și a serviciilor.
Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii
Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.
Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă consolidarea poziției pe piață a întreprinderilor mici și mijlocii în domeniile competitive identificate în Strategia Națională de Competitivitate şi Planurile Regionale de Dezvoltare.
Regiunile în cadrul cărora se pot solicita finanțări în cadrul axei prioritare 2: Regiunile de dezvoltare Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Nord Vest, Centru.
Microîntreprinderile cu o vechime de minim 1 an de zile, din mediul urban, pot obține finanțare de 100%, reprezentând maxim 200.000 euro, pentru următoarele investiții:
- lucrări de construire / extindere / modernizare a spaţiilor de producţie / prestare de servicii ale microîntreprinderilor, inclusiv a utilităţilor generale aferente (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI);
- achiziţionarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe;
- achiziţionarea de instalaţii / echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile / alternative de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;
- brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similare;
- investiții în realizarea de website-uri pentru prezentarea activităţii şi a produselor sau serviciilor proprii, inclusiv instrumente de comercializare on-line.