Management de proiect
Cu o experiență de peste 7 ani în domeniul consultanției privind accesarea fondurilor nerambursabile, consultanții noștri au dobândit cunoștințe de management de proiect în varii domenii: IT&C, logistică, construcții, sănătate, producție, turism, infrastructură, HoReCa etc.
Managementul proiectelor finanțate prin fonduri nerambursabile presupune o cunoaștere bună a metodologiei de implementare, a procedurilor și, de asemenea, foarte bune abilități de comunicare.
Consultanții noștri se adaptează clientului, respectiv mediului organizațional căruia îi oferă sprijinul necesar în vederea implementării proiectelor. Rolul nostru, ca manageri de proiect, este de a coopera, de a relaționa și de a crea un climat care să ofere răspunsurile și soluțiile atât la nevoile clientului, cât și la ale finanțatorului.
Serviciile noastre de management de proiect includ:
- Planificarea activităților proiectului, conform cererii de finanțare
- Organizarea activităților din punctul de vedere al timpului, al resurselor și al rezultatelor
- Gestionarea în timp real a activităților
- Menținerea relației cu toate părțile implicate: beneficiar, furnizori, finanțator, în vederea îndeplinirii indicatorilor, conform contractului de finanțare
- Monitorizarea și gestionarea bugetului proiectului
- Monitorizarea livrabilelor furnizorilor, astfel încât acestea să fie conforme din punct de vedere calitativ cu cerințele beneficiarului
- Întocmirea cererilor de rambursare și/sau de plată în vederea decontării cheltuielilor
- Elaborarea rapoartelor de progres
- Elaborarea notificărilor și a actelor adiționale, în funcție de situațiile ce intervin pe perioada de implementare a proiectului